Proiectul SPATIAL este implementat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA și Federația Tinerilor din Bacău, fiind finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.


Scopul #spatial
Scopul #spatial este sa împuternicim un număr de 30 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani din județul Bacău, dintre care 15 din mediul rural, și să îi echipăm cu competențele de participare și advocacy necesare pentru a promova importanța dezvoltării de spații și contexte de învățare și participare și oportunități de petrecere a timpului liber pentru tinerii din județul Bacău.
Scopul spații pentru tineri
În primul rând, dacă ești selectat să devii ambasador SPAȚIAL, vei intra în REȚEAUA AMBASADORILOR SPAȚIALI, un grup de 30 de tineri din județul Bacău, care, pe parcursul a 12 luni, vor lucra împreună pentru a crește numărul de spații de învățare și participare pentru tinerii din județul Bacău, fie că vorbim de Centre de tineret, spații outdoor în care tinerii pot să se întâlnească sau spații virtuale (platforme, rețele online etc.)
În cadrul „Transformatorului SPATIAL” vei cunoaște cine sunt ceilalți 29 de tineri care au fost selectați să devină ambasadori SPATIALI și vei dezvolta competențele necesare pentru a te implica în cadrul proiectului. Mai exact, vei înțelege conceptul de „ambasador SPATIAL” și contextul proiectului (de ce tinerii din județul Bacău au nevoie de spații de învățare și participare).
Vei dezvolta competențe de participare și informații de bază despre politicile de tineret, vei identifica nevoile de susținere a participării tinerilor din județul Bacău, vei afla informații despre cum funcționează puterea în comunitate și cum putem influența deciziile publice, vei cunoaște mai multe despre drepturile tinerilor, valori democratice și instrumente de participare în viața comunității, vei învăța ce înseamnă „advocacy” și cum putem dezvolta o strategie de advocacy, tipuri de activități de advocacy, metode și instrumente de mobilizare și consultare a tinerilor și multe altele. Toate aceste competențe vor fi apoi descrise în Certificatul YouthPass pe care îl vei primi la finalul activității.
Ambasadorii vor fi voluntari (vom încheia contracte de voluntariat), iar la finalul proiectului vor primi (pe lângă certificatele YouthPass) și un Certificat de voluntariat, iar toate costurile vor fi suportate de către organizatorii proiectului SPATIAL.

HAI SA DISCUTAM!
Vrei sa devii ambasador Spatial sau pur și simplu sa ne trimiți un mesaj? Folosește cu încredere formularul de mai jos!